Vehiculele cu abur
Primul vehicul acționat de abur poate fi considerat cel realizat în jurul anului 1672 de către călugărul iezuit flamand Ferdinand Verbiest. Acesta era un fel de jucărie pentru împăratul Chinei, deci incapabilă să transporte pasageri.
O replică a locomotivei lui Richard Trevithick, Puffing Devil, din 1801Adevăratele vehicule cu acționare prin forța aburului au apărut în Europa din perioada revoluției industriale, când mașinile încep să joace un rol tot mai important. Francezul Nicolas-Joseph Cugnot realizează, în 1770 și 1771 (după unele surse în 1769), un fel de cărucior propulsat prin forța aburului și destinat să transporte greutăți, invenție care totuși s-a dovedit ineficientă. Ulterior, acest dispozitiv a fost preluat și dezvoltat de forțele armate pentru deplasarea tunurilor. Nici aici nu a avut prea mare succes, pentru că avea o viteză prea mică (maxim 4 km/h) și nu avea prea mare autonomie de deplasare (circa 15 minute).
În 1784, englezul William Murdoch realizează un vehicul bazat pe același principiu. Americanul Oliver Evans expune, în 1797, realizarea unui proiect similar. În 1801, Richard Trevithick realizează un fel de locomotivă, numită The Puffing Devil și care putea circula pe drumuri rutiere. Dar problemele ridicate de direcție, supensie și starea drumurilor au făcut ca acest proiect să fie redirijat către domeniul feroviar.
În penultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, Ivan Kulibin din Rusia realizează un vehicul similar, dar prevăzut și cu îmbunătățiri ca: volant, frână, cutie de viteze. Din nefericire, interesele guvernului țarist nu au stimulat dezvoltarea acestui vehicul.
Primul patent american în domeniul autovehiculelor a fost acordat lui Oliver Evans în 1789, dar era vorba despre un fel de vehicul-amfibie care putea să se deplaseze și pe apă, grație unei roți cu palete cu care era înzestrat. Primul autovehicul propriu-zis, care a fost patentat în SUA, a fost vehiculul propulsat prin forța aburilor și realizat de J.W. Carhart în 1871.
În perioada ce a urmat, printre alte realizări similare, putem menționa vehiculele construite de cehul Josef Božek, cel realizat de englezul Walter Hancock și cel realizat de francezul Amédée Bollée. Acesta din urmă realizează în 1873 primul automobil cu 12 locuri (L'Obéissante) și care putea atinge 40 km/h. De asemenea sunt aduse o serie de îmbunătățiri și inovații, cum ar fi: sistemul de frânare, de ghidare a direcției, reglarea vitezei etc.
O replică a locomotivei lui Richard Trevithick, Puffing Devil, din 1801Adevăratele vehicule cu acționare prin forța aburului au apărut în Europa din perioada revoluției industriale, când mașinile încep să joace un rol tot mai important. Francezul Nicolas-Joseph Cugnot realizează, în 1770 și 1771 (după unele surse în 1769), un fel de cărucior propulsat prin forța aburului și destinat să transporte greutăți, invenție care totuși s-a dovedit ineficientă. Ulterior, acest dispozitiv a fost preluat și dezvoltat de forțele armate pentru deplasarea tunurilor. Nici aici nu a avut prea mare succes, pentru că avea o viteză prea mică (maxim 4 km/h) și nu avea prea mare autonomie de deplasare (circa 15 minute).
În 1784, englezul William Murdoch realizează un vehicul bazat pe același principiu. Americanul Oliver Evans expune, în 1797, realizarea unui proiect similar. În 1801, Richard Trevithick realizează un fel de locomotivă, numită The Puffing Devil și care putea circula pe drumuri rutiere. Dar problemele ridicate de direcție, supensie și starea drumurilor au făcut ca acest proiect să fie redirijat către domeniul feroviar.
În penultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, Ivan Kulibin din Rusia realizează un vehicul similar, dar prevăzut și cu îmbunătățiri ca: volant, frână, cutie de viteze. Din nefericire, interesele guvernului țarist nu au stimulat dezvoltarea acestui vehicul.
Primul patent american în domeniul autovehiculelor a fost acordat lui Oliver Evans în 1789, dar era vorba despre un fel de vehicul-amfibie care putea să se deplaseze și pe apă, grație unei roți cu palete cu care era înzestrat. Primul autovehicul propriu-zis, care a fost patentat în SUA, a fost vehiculul propulsat prin forța aburilor și realizat de J.W. Carhart în 1871.
În perioada ce a urmat, printre alte realizări similare, putem menționa vehiculele construite de cehul Josef Božek, cel realizat de englezul Walter Hancock și cel realizat de francezul Amédée Bollée. Acesta din urmă realizează în 1873 primul automobil cu 12 locuri (L'Obéissante) și care putea atinge 40 km/h. De asemenea sunt aduse o serie de îmbunătățiri și inovații, cum ar fi: sistemul de frânare, de ghidare a direcției, reglarea vitezei etc.
Vehicul cu abur
Automobilele electrice
În 1828, maghiarul Ányos Jedlik realizează un model primitiv de motor electric și o dată cu acesta și un vehicul propulsat electric. În 1834, fierarul american Thomas Davenport, inventatorul motorului de curent continuu, realizează un vehicul propulsat de acest motor care se deplasa pe un ghidaj circular înzestrat cu conductori electrici de alimentare.
În 1835, olandezii Sibrandus Stratingh și Christopher Becker realizează un automobil electric în miniatură, acționat de baterii nereîncărcabile. În 1838, scoțianul Robert Davidson construiește o locomotivă electrică ce atinge 6 km/h. Între anii 1832 și 1839, compatriotul său, Robert Anderson realizează un vehicul electric acționat de baterii nereîncărcabile.
În 1899, belgianul Camille Jenatzy depășește 100 km/h cu un vehicul electric denumit Jamais Contente, de formă aerodinamică asemănătoare unui obuz.
În 1835, olandezii Sibrandus Stratingh și Christopher Becker realizează un automobil electric în miniatură, acționat de baterii nereîncărcabile. În 1838, scoțianul Robert Davidson construiește o locomotivă electrică ce atinge 6 km/h. Între anii 1832 și 1839, compatriotul său, Robert Anderson realizează un vehicul electric acționat de baterii nereîncărcabile.
În 1899, belgianul Camille Jenatzy depășește 100 km/h cu un vehicul electric denumit Jamais Contente, de formă aerodinamică asemănătoare unui obuz.
Motoarele cu ardere internă
Primele încercări de construire a unor astfel de motoare au fost sortite eșecului, deoarece combustibilii fluizi necesari arderii încă nu apăruseră. Un exemplu ar fi dispozitivul cu cilindru și piston realizat de Christian Huygens și asistentul său, Denis Papin, care poate fi considerat o primă formă a motorului cu ardere internă.
În 1807, elvețianul François Isaac de Rivaz realizează un motor cu ardere internă care utiliza un amestec de hidrogen și oxigen și aprinderea se efectua prin scânteie electrică, iar în 1826, englezul Samuel Brown realizează un vehicul similar pe care îl testează pe un deal de lângă Londra. Belgianul Étienne Lenoir testează în 1860 automobilul său, ce consuma hidrogen, deplasându-se cu acesta de la Paris la Joinville-le-Pont, parcurgând 9 km în aproape 3 ore. Ulterior acesta aduce și unele inovații, cum ar fi carburatorul modificat care permitea și utilizarea petrolului lampant drept combustibil.Americanul George Brayton îmbunătățește acest carburator în 1872 și astfel realizează prima mașină care să funcționeze cu petrol lampant.
În 1807, elvețianul François Isaac de Rivaz realizează un motor cu ardere internă care utiliza un amestec de hidrogen și oxigen și aprinderea se efectua prin scânteie electrică, iar în 1826, englezul Samuel Brown realizează un vehicul similar pe care îl testează pe un deal de lângă Londra. Belgianul Étienne Lenoir testează în 1860 automobilul său, ce consuma hidrogen, deplasându-se cu acesta de la Paris la Joinville-le-Pont, parcurgând 9 km în aproape 3 ore. Ulterior acesta aduce și unele inovații, cum ar fi carburatorul modificat care permitea și utilizarea petrolului lampant drept combustibil.Americanul George Brayton îmbunătățește acest carburator în 1872 și astfel realizează prima mașină care să funcționeze cu petrol lampant.
Celebrul Motorwagen patentat de Karl Benz în 1885, primul automobil dotat cu motor cu ardere internă și realizat în producție de serie
