Perioada antebelică
La începutul secolului XX asistăm la o dezvoltare fără precedent a industriei automobilului mai ales în țările dezvoltate. Astfel, firmele americane constructoare de automobile, precum Ford și General Motors, cunosc o dezvoltare rapidă fără precedent. Standardizarea, utilizarea judicioasă a forței de muncă și concentrarea micilor producători în mari corporații devin factori ai prosperității americane. Astfel, în 1901 este lansat primul automobil în serie american, "Oldsmobile Curved Dash". Între 1908 și 1927, automobilul Ford Model T va revoluționa istoria automobilului, atât prin schimbările în design, cât mai ales prin producția de mare serie în care este realizat și aceasta folosind o linie de asamblare, ajungând ca în 1914 să fie vândute 250.000 de bucăți.
Austin 7, model realizat în 1926
Primul Război Mondial
În cadrul primului razboi mondial, automobilul servește atât la deplasarea trupelor, cât și a munițiilor și logisticii. Pentru a ilustra rolul jucat de tehnica auto, este suficient să menționăm răsturnarea de situație în timpul primei bătălii de pe Marna, când guvernul francez rechiziționează 600 de taxiuri pariziene pentru a transporta mai rapid Divizia a VII-a infanterie, rezultatul fiind victoria trupelor anglo-franceze.
Perioada interbelică
În această perioadă devin predominante mașinile cu motorul în față. Începe epoca acelor automobile numite astăzi mașini retro, perioadă ce durează până la declanșarea crizei din 1929.Diverse îmbunătățiri și inovații marchează o evoluție continuă a automobilului. În 1919, Malcolm Loughead (cofondatorul Lockheed) inventează sistemul hidraulic de frânare.În perioada 1920 - 1930, apar noi firme constructoare de autovehicule ca: Chrysler (apărută în 1925), Pontiac (în 1926), LaSalle (1927), Plymouth (1928).În 1922 apare primul automobil cu caroserie unitară: Lancia Lambda.Aceasta avea motor cu patru cilindri, suspensie și frâne independente. În același an pe piața britanică apare și Austin 7. Efectul acesteia a fost similar cu cel al lui Ford T pe piața americană, designul acesteia fiind preluat și de alte firme celebre ca BMW și Nissan.În 1929, Alfieri Maserati construiește prima mașină de curse și anume Maserati Tipo 26.Sunt introduse inovații și îmbunătățiri în construcția de mașini. Hermann Rieseler creează prima transmitere automată a puterii, alcătuită din cutia de viteze cu angrenaj planetar, convertor de cuplu și ambreiaj. André Lefèvre propune trustului Renault tracțiune față, dar acesta refuză. Acest tip de tracțiune este preluat de Citroën prin modelul Traction Avant din 1934. Suspensia independentă, concepută de Amédée Bollée în 1873, este introdusă la Mercedes-Benz 380 în 1933.Perioada interbelică este umbrită de marele crah financiar din 1929, când are loc o cădere liberă a producției și vânzărilor de automobile.În 1934 este creat "Chrysler Airflow", primul automobil în serie cu design aerodinamic.
Al Doilea Război Mondial
Perioada celui de-al Doilea Război Mondial reprezintă un moment de stagnare pentru producția de automobile, mai ales în Europa ale cărei eforturi sunt concentrate pe scena marii conflagrații mondiale.
Apar așa-numitele motoare gazogene care le înlocuiesc, pentru o perioadă, pe cele cu benzină. Acestea se bazează pe explozia monoxidului de carbon în prezența oxigenului. Astfel, în Franța aflată sub ocupație nazistă, Panhard realizează peste 130.000 de automobile bazate pe acest sistem.
Apar așa-numitele motoare gazogene care le înlocuiesc, pentru o perioadă, pe cele cu benzină. Acestea se bazează pe explozia monoxidului de carbon în prezența oxigenului. Astfel, în Franța aflată sub ocupație nazistă, Panhard realizează peste 130.000 de automobile bazate pe acest sistem.
Perioada postbelică
În 1946, sunt realizate în Germania primele 10.000 de exemplare de Volkswagen Beetle, model care se va bucura de o mare popularitate chiar și peste Ocean.În 1949, în SUA, se introduc motoarele cu 8 cilindri în V cu raport de compresie mare. Firme ca General Motors, Oldsmobile sau Cadillac își modernizează caroseriile.În Italia, Enzo Ferrari lansează Ferrari 250, iar Lancia modelul cu 6 cilindri în V, numit Aurelia.În perioada anilor '50, viteza și puterea motoarelor cresc tot mai mult, design-ul caroseriilor devine tot mai armonios și are loc răspândirea fără precedent a automobilului în întreaga lume. Mașini de dimensiuni mici, ca Mini (produs de British Motor Corporation) și Fiat 500, se răspândesc în întreaga Europă. Apare și unul dintre primele modele de automobile nipone, Kei car. De un deosebit succes se bucură germanul Volkswagen Beetle, în timp ce în SUA modelul Cadillac Eldorado Brougham reapare după o lungă absență.
Porsche 911 GT3 R Hybrid - prezentat la Salonul Auto de la Los Angeles LA Auto Show, ediția 2010